/

Regulament pentru acordarea pachetelor educaționale

Orange România oferă studenţilor din anul III ai Facultăţii de Electronică , Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei 3 tipuri de pachete educaţionale, după cum urmează:

Pachet educaţional I

  • bursa lunară în valoare de 300 euro timp de 3 luni, începand cu data de 1 iulie a anului universitar în curs;
  • practică de vară - internship în cadrul departamentelor Tehnic sau IT din Orange România;
  • participare la cursurile oferite prin programul Orange Educational Program;
  • atestat de participare la cursurile oferite prin programul Orange Educational Program;
  • posibilitatea de realizare a proiectului de diplomă (licență) în cadrul Orange România;
  • tutore din cadrul Orange România pentru pregătirea lucrării de diplomă (licență);
  • prioritate la recrutare începând cu luna ianuarie a anului universitar următor;

Pachet educaţional II

  • bursa lunară în valoare de 200 euro timp de 3 luni, începand cu data de 1 iulie a anului universitar în curs;
  • practică de vară - internship în cadrul departamentelor Tehnic sau IT din Orange România;
  • participare la cursurile oferite prin programul Orange Educational Program;
  • atestat de participare la cursurile oferite prin programul Orange Educational Program;
  • posibilitatea de realizare a proiectului de diplomă (licență) în cadrul Orange România, in limita disponibilităților din cadrul Orange România;
  • tutore din cadrul Orange România pentru pregătirea lucrării de diplomă (licență)
  • candidat la recrutare începând cu luna ianuarie a anului universitar următor;

Pachet educaţional III

  • bursă lunară în valoare de 100 de euro timp de 3 luni, începând cu data de 1 iulie a anului universitar în curs;
  • practică de vară - internship în cadrul departamentelor Tehnic sau IT din Orange România;
  • participare la cursurile oferite prin programul Orange Educational Program
  • atestat de participare la cursurile oferite prin programul Orange Educational Program
  • posibilitatea de realizare a proiectului de diplomă (licență) în cadrul Orange România , in limita disponibilităților din cadrul Orange România
  • tutore din cadrul Orange România pentru pregătirea lucrării de diplomă (licență)
  • candidat la recrutare începând cu luna ianuarie a anului universitar următor;

Pentru pachetul educațional de tip I pot candida toți studenţii din anul III astfel, studenții de la secțiile TST şi RST pot candida pe toate locurile puse la dispoziție (minimum 10), iar studenții de la secțiile CTI, ELA, MON pot candida pe pe toate locurile disponibile disponibile cu excepția a 7 dintre ele care sunt dedicate studenților de la secțiile TST și RST, dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
Au promovat primii doi ani și cumulează un total de minimum 700 de puncte din maximum de 1000 de puncte acordate la cele trei probe: analiză dosar, test, interviu.

  • Nu sunt angajați şi se obligă să nu se angajeze pe durata desfăşurării programului de burse la o altă societate
  • Nu beneficiază de o altă bursă privată pe aceeaşi perioadă de timp cu bursa oferită de Orange România, prin care să-şi asume obligații contractuale (angajamente) față de societatea care îi oferă această bursă

În măsura în care nu vor exista suficenți candidați eligibili din cadrul secțiilor TST si RST locurile ramase libere pot fi puse la concurs pentru studenții eligibili de la celelate specializări.

Pentru pachetul educaţional de tip II pot candida toți studenţii din anul III care îndeplinesc următoarele condiţii:

  • Au promovat primii doi ani și cumulează un total de minimum 600 de puncte din maximum de 1000 de puncte puncte acordate la cele trei probe: analiză dosar, test, interviu.
  • Nu sunt angajați şi se obligă să nu se angajeze pe durata desfăşurării programului de burse la o altă societate
  • Nu beneficiază de o altă bursă privată pe aceeaşi perioadă de timp cu bursa oferită de Orange România, prin care să îşi asume obligații contractuale (angajamente) față de societatea care le oferă această bursă

Pentru pachetul de tip III pot candida toți studenţii din anul III carecare îndeplinesc următoarele condiţii:

  • Au promovat primii doi ani și cumulează un total de minimum 500 de puncte din maximum de 1000 de puncte puncte acordate la cele trei probe: analiză dosar, test, interviu.
  • Nu sunt angajați şi se obligă să nu se angajeze pe durata desfăşurării programului de burse la o altă societate
  • Nu beneficiază de o altă bursă privată pe aceeaşi perioadă de timp cu bursa oferită de Orange România, prin care să îşi asume obligații contractuale (angajamente) față de societatea care le oferă această bursă

În funcție de punctajul obținut de candidați, pot fi acordate mai multe pachete educaționale de tip I sau II. De asemenea pot fi acordate mai multe pachete educaționale de tip III, dar fără bursă, în limita locurilor.

Nu există un număr minim de pachete educaționale de tip II sau III. Numărul de pachete educaționale diferă pentru fiecare an universitar și este comunicat odată cu anuțul anual de deschidere a programului.

Înscrierile se pot face la secretariatul Departamentului de Telecomunicaţii, la adresa de e-mail office@comm.pub.ro începând cu data comunicată în anunțul anual de deschidere a programului.

Dosarul de înscriere va conţine:

  • C.V. incluzând în mod obligatoriu datele de contact (telefon, e-mail), mediile anilor de studii, foaia matricolă, eliberată de secretariatul facultății, pentru confirmarea mediilor anuale, participări la concursuri, sesiuni de comunicări, premii, diplome obţinute în şcoală şi în facultate, specializări, cursuri suplimentare efectuate în facultate sau în afara facultăţii, activităţi de cercetare, activităţi în cadrul organizaţiilor studenţeşti.
  • Scrisoare de intenţie în care se va specifica la care dintre pachetele educaţionale se aplică urmând ca în urma clasamentului studentul să obţină unul dintre pachetele educaţionale la care a aplicat. De asemenea, se vor menţiona în scrisoarea de intenţie şi preferinţele pentru locul de practică.
  • Declaraţie pe proprie răspundere privind angajamentele faţă de alte societăţi comerciale (dacă are/nu are asemenea angajamente).

Toate documentele menționate vor fi trimise obligatoriu şi la adresa de e-mail: oep@orange.com

Acordarea pachetelor educaţionale se face de către o Comisie formată din cadre didactice de la Facultatea Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi specialişti ai S.C. Orange Romania S.A. pe baza:

  • dosarului de înscriere – se punctează cu maximum 400 de puncte
  • testului organizat de Orange România – se punctează cu maximum 300 de puncte
  • interviului organizat de Orange România – se punctează cu maximum 300 de puncte

Toate probele sunt obligatorii și oricare dintre ele poate fi eliminatorie.

Datele la care vor avea loc testul și interviul precum și pentru alte actiuni organizatorice precum publicarea listei cu studenţii ce vor participa la test şi intervi, publicarea listei cu studenţii ce au fost admişi în cadrul programului Orange Educational Program şi a pachetului educaţional obţinut de către aceştia, confirmarea locului de practică de către candidați sunt comunicate în anuțul anual de deschidere a programului. Semnarea convențiilor de practică și a burselor este condiționată de confirmarea locului de practică de către candidați în platforma de practică a facultății.

Oricare dintre pachetele educaţionale pot fi retrase dacă:

  • Beneficiarul (studentul) obţine rezultate necorespunzătoare în sesiunea de examene universitare.
  • Beneficiarul nu respectă una din urmatoarele obligații :
  1. pe toată durata programului Beneficiarul va respecta regulile de disciplină și regulamentul de ordine interioară ale Orange România
  2. beneficiarul va participa în mod constant la activitatea de practică din cadrul Orange România şi nu va absenta nemotivat
  3. beneficiarul va participa în mod constant la cursurile oferite de Orange România în perioada de practică, nu va cumula mai mult de 10% absenţe motivate din numărul de ore alocat fiecărui modul şi va participa la toate testările organizate în cadrul cursurilor

Puteți solicita alte detalii prin formularul de contact.

Categorii